Geologie

Prin întinderea sa, Parcul Naţional Retezat se suprapune structurilor geologice care alcătuiesc grupa munţilor Retezat – Godeanu. Din nucleul central al acestora se desprinde radiar, spre nord, Masivul Retezat, bine individualizat datorită încadrării lui între depresiunile tectonice Petroşani şi Haţeg. El formează o “imensă fereastră tectonică” unde apare la zi autohtonul danubian flancat de cristalinul getic de tip "Sebeş – Lotru”.

Caracteristica principală a Munţilor Retezat este dată de prezenţa a două mari blocuri de roci eruptive care se desfăşoară pe direcţiile de curgere ale Lăpuşnicului Mare şi Râului Bărbat: spre nord masivul granodioritic de tip Retezat,care se desfăşoară pe o lungime de peste 40 km şi o lăţime de cca.20 km, şi masivul granodioritic de Buta, care apare în sudul culoarului de vale Lăpuşnic – Bărbat şi cade sub depozitele jurasice ale Retezatului Mic.

Între cele două blocuri este cuprinsă o fâşie de şisturi cristaline, aparţinând autohtonului danubian, cu şisturi cuartitice, micaşisturi filitoase şi şisturi clorito-amfibolice.

O altă fâşie de şisturi cristaline aferente domeniului danubian se întinde la nord-vest de blocul granitic nordic. Masa cristalină face corp comun cu intruziunile eruptive.

Sedimentarul este reprezentat prin câteva petece geologice paleozoice şi mezozoice, (în special calcare din Jurasic Superior si Cretacic Inferior), aparţinând cuverturii autohtonului, şi se află către periferia estică a Retezatului (Culmea Tulişa) şi în sud-sud vest (Retezatul Mic).

Cristalinul pânzei getice nu apare decât pe latura nordică a munţilor, pătrunzând mai departe sub sedimentarul depresiunilor Haţeg şi Petroşani.

Geomorfologie

Parcul Naţional Retezat dispune de o mare diversitate a formelor, ceea ce conferă peisajului o spectaculozitate aparte.

Relieful este modelat în principal în conformitate cu structura geologică şi cu caracteristicile substratului litologic.

• Liniile majore ale reliefului reflectă concordanţa cu structura, atât ca orientare, cât şi ca morfologie.
  Cele două blocuri granodioritice corespund, în general, celor două culmi principale:
  • în nord - Culmea Peleaga - compusă din Zlata (2142 m), Şesele Mari (2324m), Judele (2389m), Bucura (2432m), Peleaga (2509m), Păpuşa (2508m) şi Baleia (1498m);
  • în sud - Culmea Buta, peste culoarul văilor Lăpuşnicu Mare şi Râu Bărbat, compusă din: Piatra Iorgovanului (2015m), Buta (1977m), Drăgşanu (2076m) şi Vârfu Custurii (2453m).
  • cele două culmi principale sunt legate între ele de o adevărată punte, Custura Păpuşii, cele trei culmi formând o „literă H”.
  Din aceste doua culmi principale pleacă lateral o serie de înălţimi secundare:
  • spre nord, spre rama Haţegului, crestele Retezat, Pietrele, Prislop etc.
  • spre sud, către valea Lăpuşnicului Mare se desprinde complexul de culmi Slăveiul
  • spre sud-vest complexul orografic Piule (Retezatul Mic), cu un aspect de tranziţie între Munţii Retezat şi Godeanu.
• Caracteristicile substratului litologic reprezintă un element de bază în conturarea caracterelor reliefului din parc.
  • masivele granitoide Retezat,Buta sau Muntele Mic (adevăraţi pivoţi modelaţi printr-o denudaţie îndelungată), aparţinând domeniului danubian, au formă de corpuri eliptice, alungite uneori pe zeci de kilometri.
  • rocile granitoide, foarte sensibile la schimbările climatice, prezintă scoarţe vechi de alterare cu aspect de «mări de pietre», iar interfluviile au aspect de creste zimţate, turnuri şi colţi, sub care se desfăşoară abrupturi ameţitoare.
  • rocile sedimentare din masivele Tulisa şi Retezatu Mic sunt predominant calcaroase. Acestea, fiind roci solubile, au dat naştere în partea sudică a Parcului Naţional Retezat unui peisaj surprinzător prin varietatea formelor:
    • văi cu sectoare de chei înguste (Cheile Buţii, Cheile Scocului, Cheile Scorotei etc.),
    • platouri cu lapiezuri de diferite forme şi în toate fazele de evoluţie,
    • văi carstice oarbe (Jiul de Vest în sectorul Dâlmei cu Brazi),
    • doline mici, şi chiar un circ glaciar dezvoltat în calcar dolomitic (singurul de acest fel din Romania).
    • endocarstul este la fel de bine reprezentat în parc, prin numeroasele cavităţi (aproximativ 200 de peşteri şi avene) din bazinele Lăpuşnicului Mare Soarbele, Jara, Scorota, versantul stâng al Jiului de Vest, în amonte de Câmpu lui Neag.
    • peşterile sunt bogat concreţionate (peste 80% din formaţiunile carstice cunoscute se întâlnesc aici) şi adăpostesc o faună cavernicolă variată, de un real interes ştiinţific.
  Pe aceasta bază petrografică, în « lumea » de custuri şi înşeuări ale Retezatului se păstrează cele mai reprezentative forme de relief generat de modificările climatice, relictele glaciaţiunii cuaternare din Carpaţi:
  • circurile glaciare, simple sau asociate, îmbucate sau suspendate, cu cele 58 de lacuri glaciare permanente, situate între 1700-2300m altitudine
  • văile glaciare pe care gheţarii coborau pana la 1300m, cu lungimi intre 3 si 8 km, uneori ajungând la lungimi de peste 10 km (valea Lăpusnicului Mare este cea mai reprezentativă).
  • custurile ce se interpun între circuri - custura principală, dezvoltată de la vest la est, între Vf. Zlata şi Vf. Lazărului, însumează cca 18 km
  • rocile striate (spinări de berbec),
  • morenele - pe valea Soarbele se află cea mai tipică morenă din Carpaţii Meridionali.

Mai jos se regăsesc forme de relief periglaciar: câmpuri întinse de grohotişuri, torenţi de pietre, nişe, terasete de solifluxiune, potcoave nivale.

Văile au o mare densitate (peste 0,7 km/kmp), creând o fragmentare orizontală apreciabilă a reliefului.

Din cauza pantelor abrupte căderile masive de apă pot provoca alunecări de teren. În august 1999, o ploaie excepţională a produs modificări morfologice majore pe majoritatea văilor din Masivul Retezat. Se estimează că asemenea fenomene naturale se produc destul de frecvent (o dată la 80-100 de ani).

Energia de relief şi geodeclivitatea (valoarea unghiului de pantă atinge frecvent 60o), dispoziţia culmilor principale sub forma unui evantai deschis, expoziţia versanţilor, depresiunile limitrofe şi culoarele de vale, sunt doar câteva din elementele furnizoare de frumuseţe pentru Parcul Naţional din Retezat.

Cele mai reprezentative forme se află în centrul parcului.

Hidrologia

Condiţiile tectonice, litologice şi morfologice ale Munţilor Retezat, corelate cu poziţia culmilor fată de advecţia maselor de aer oceanic, fac ca acest masiv să fie zona cu cea mai ridicată umiditate şi scurgere din Carpaţii româneşti.

Reţeaua hidrografică bogată se drenează în două direcţii:

• spre nord, către râul Strei (bazinul hidrografic Mureş), care captează toate apele din vestul, nordul, centrul şi nord-estul masivului
• spre sud, către Jiul de Vest ( bazinul hidrografic Jiul Românesc).

Densitatea reţelei de râuri este mai ridicată în bazinul hidrografic al Streiului (0.8- 1.0 km/kmp) decât in cel al Jiului (0.7- 0.8 km/kmp). Pe trepte de altitudine se observa faptul că densitatea maximă corespunde etajului subalpin iar minimă – celui alpin.

Valorile scurgerii medii specifice cresc cu altitudinea: de la 14.3 l/s/kmp între 600–800 m, la peste 40 l/s/kmp la altitudini mai mari de 2400 m. În timpul anului scurgerea maximă se înregistrează, de obicei, în lunile mai- iunie ca urmare a topirii zăpezilor şi a precipitaţiilor abundente. Scurgerea minimă se produce în lunile de iarnă , când temperaturile foarte scăzute şi precipitaţiile reduse nu oferă condiţii optime de întreţinere a procesului scurgerii. Regimul de scurgere de iarnă este stabil, iar scurgerea de vară o depăşeşte de două ori pe cea de iarnă.

Temperatura medie anuală a apei râurilor scade cu creşterea altitudinii, fiind în jur de 4°C la 1600 m şi cca 2°C la 2200m. Temperaturile maxime ale apei râurilor apar în intervalul iulie- august (12 °C până la 22°C), iar cele minime în intervalul decembrie-martie (de la –2°C la 0°C).

Cel mai important curs de apă este Lăpuşnicul Mare, cu un debit mediu anual de 12.9 mc/s. Cascadele sunt frecvente pe toate pâraiele din Parc.

Un loc deosebit în caracterizarea hidrologică a parcului îl constituie lacurile naturale relicte. Acestea îşi datorează geneza condiţiilor optime ale acumulării şi transformării zăpezilor în gheţari la altitudini de peste 1700 m în Pleistocenul Superior. Aproximativ 38% din lacurile glaciare ale României se află in Parcul Naţional Retezat. Cantonate în poala căldărilor, etajate în trepte, înşirate, grupate în complexe sau izolate, ele constituie o atracţie de prim ordin, atât pentru turişti, cât şi pentru oamenii de ştiinţă care poposesc pe aceste meleaguri.

Elementele morfometrice ale lacurilor oscilează în limite largi, unele dintre ele bătând recordurile din ţară: Bucura - cel mai întins lac glaciar, Zănoaga - cel mai adânc. Suprafaţa lacurilor se menţine între 300 m2 (Stânişoara I) şi 88612 m2 (Bucura), iar adâncimea maximă între 0.3 m (Stânişoara I şi II) şi 29 m (Zănoaga). Volumul lacurilor variază între 90.3 m3 (Galeşul II) si 693.152 m3 (Zănoaga).

Deşi au suprafaţa şi volum relativ mici, lacurile glaciare joaca un rol deosebit în regularizarea naturală a scurgerii râurilor din Munţii Retezat. În întregul masiv există 58 lacuri glaciare permanente, aflate între 1700 şi 2300 m. Unele surse bibliografice indică prezenţa a peste 80 de lacuri glaciare, luându-se în considerare, probabil, şi cele temporare.

Ca urmare a intervenţiilor antropice din secolul al XX-lea, regularizarea scurgerii râurilor a început să fie controlată şi prin lacurile de baraj (artificiale), amenajate pe Râu Mare. Din anul 1974 s-a început construirea barajului de acumulare de la Gura Apei, la confluenţa râurilor Lăpuşnicul Mare, Lăpuşnicul Mic şi Râul Şes, care s-a terminat în anul 2004. Pentru completarea volumului de apă din baraj s-au făcut două canale subterane de aducţiune de pe râurile Râuşor şi Nucşoara. Amenajările hidrotehnice, în special absenţa apei pe albia Râului Mare pe o porţiune de câteva sute de metri, în aval de barajul Gura Apei, au provocat modificări ecologice, studiate doar în mică măsură, în principal pe Valea Râului Mare.

Mlaştinile apar frecvent în parc la marginea unor izvoare, pâraie alpine sau în urma colmatării parţiale a unor lacuri glaciare (valea glaciară Judele, Tăul Negru, lacurile Lia, Bucura,Tăul Răsucit). Acestea constituie areale propice de dezvoltare a speciilor iubitoare de apă.

Apele subterane de mică adâncime (ape freatice) sunt cantonate mai ales în scoarţa de alterare de la baza grohotişurilor (unde se găsesc rezerve însemnate de apă) şi în arealele cu depozite calcaroase din bazinul superior al Jiului de Vest.

Soluri

În funcţie de altitudine şi de structura rocilor, în Retezat există o mare varietate de soluri, cu soluri acide în partea cristalină şi soluri alcaline în zona calcaroasă.

Amenajamentele silvice şi cele silvo-pastorale identifică 11 tipuri genetice de sol. Tipurile specifice de sol din Parcul Naţional Retezat sunt: sol brun acid şi brun feriiluvial, rendzină, sol brun eumezobazic, sol humicosilicatic, litosol, podzoluri şi podzoluri turboase, etc. Podzolul este tipul genetic cel mai frecvent, atât în golurile alpine, cât şi în păduri. Solurile brune acide şi brune eumezobazice au frecvenţă mai mare în păduri.

Fragment din monografia "Retezatul ieri si azi"
autor dr. ing. Stelian Radu