Flora şi comunităţi de plante

Retezatul este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1190 specii de plante superioare din cele peste 3450 cunoscute în Romania. Existenţa aici a mai bine de o treime din flora României este unul din motivele pentru care a fost declarat Parc Naţional. La acestea se adaugă un număr aproximativ egal de specii inferioare.

Din aceste motive interesul botaniştilor pentru flora Retezatului începe destul de devreme, în a doua jumătate a secolului XVIII. Lucrări reprezentative pentru zonă apar însă mai târziu, contribuţii deosebite aducând Borza (1934), Nyarady (1958) care a publicat ”Flora şi vegetaţia Munţilor Retezat”, Csuros et al. (1956).

Foarte importanţi pentru conservarea plantelor din Retezat sunt cei peste 90 de taxoni endemici din totalul de 127-400 taxoni endemici acceptaţi de diferiţi autori pentru România. Prima plantă endemică semnalată, în ordine cronologică în PNR, este flămânzica (Draba dorneri) descoperită în 1858 de către Heuffel.

O mare importanţă o au şi cele 130 de plante rare sau vulnerabile din „Lista roşie a plantelor superioare din România” publicată în 1994 (Oltean et al).

În OM 776/2007 sunt listate următoarele specii (dintre plante): 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); 2113 - Draba dorneri (Flămânzică); 1758 - Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele); 4116 - Tozzia carpathica (Iarba gâtului) (in anexa 4, găsite şi în anexa 3 din OUG 57/2007).

De asemenea 2 specii, ghinţura galbenă (Gentiana lutea) şi ghiocelul (Galanthus nivalis) sunt trecute în lista speciilor pentru a căror exploatare şi prelevare necesită măsuri de management.

Sub aspect florogenetic Munţii Retezat reprezintă centrul genetic pentru genul Hieracium, care cuprinde aici 257 taxoni, unii endemici ca Hieracium borzae, Hieracium nigrilacus, şi respectiv pentru genul Poa, care cuprinde 31 taxoni. De asemenea o serie întreaga de taxoni şi infrataxoni îşi au aici locul clasic ca de exemplu Barbarea lepuznica, Centaurea pseudophrygia ratezatensis, Oxytropis jacquinii retezatensis, Hypochoeris maculata var. carpatica, Festuca rupicola var. retezatensis.

Analiza areal-geografică a florei evidenţiază ca predominant fondul general eurasiatic cu 44%, existând însă şi elemente circumpolare 13%, alpine 9%, europene 12%, sudice 6%, orientale 5%, endemice 7,2%, policore 3,4%, adventive 1,4%.

Pentru Retezat sunt descrise 60 de asociaţii vegetale de cormofite cuprinse în 10 clase de vegetaţie, fapt care dovedeşte încă o dată marea diversitate floristică a Retezatului. Se pot întâlni cele mai variate asociaţii de la Pino-Quercetum moehringietosum pendulae din regiunile joase ale PNR la Oreochloo-Juncetum trifidi a cărei cenoze populează pe suprafeţe restrânse vârfurile, crestele şi versanţii puternic înclinaţi din etajul alpin. Deosebit de importantă din punct de vedere floristic este zona calcaroasă a Retezatului Mic cu un mare număr de plante rare şi/sau endemice cum ar fi Barbarea lepuznica, Pedicularis baumgarteni şi multe altele. Zona este foarte vulnerabilă la impactul păşunatului.

Pajiştile din regiunea alpină constituie o zonă de importanţă aparte, aici regăsindu-se majoritatea speciilor din flora alpină, printre acestea fiind diferite specii de Gentiana/Gentianella, Potentilla, Pulsatilla precum şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum) şi altele.

Alte zone de interes deosebit sunt cele de limită între zona stâncoasă şi pajiştile alpine, în care se întâlnesc rododendronul (Rhododendron kotschii) şi jneapănul (Pinus mugo). Jneapănul (specie protejată în România) are o distribuţie mare pe pantele abrupte ale Retezatului, contribuind la susţinerea grohotişului. Zâmbrul (Pinus cembra), specie rară de arbori, apare în grupe mai mari şi mai compacte decât în alte masive.

Cea mai mare ameninţare pentru flora Parcului Naţional Retezat o reprezintă păşunatul cu ovine, peste capacitatea de suport a păşunilor. Speciile caracteristice pajiştilor naturale sunt înlocuite treptat, în special ca urmare a suprapăşunatului, cu specii adventive, respectiv de specii mai puţin sensibile (ex. Nardus stricta).

Localnicii colectează flori de Rhododendron, muguri de jneapăn, flori de colţ, diferite specii de ciuperci, etc.

Turiştii culeg diferite specii de plante în funcţie de sezon.

În zonele tampon ale Parcului se desfăşoară exploatări forestiere, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Un potenţial pericol pentru flora Retezatului Mic îl constituie modernizarea drumului de acces spre Herculane (DN 66A), mai ales prin facilitarea dezvoltării în această zonă a turismului motorizat, dacă sistemul de supraveghere/control al modului în care se desfăşoară turismul nu va fi bine fundamentat şi aplicat în teren.

Fauna

Primele studii ale faunei de vertebrate şi de nevertebrate din Retezat au fost efectuate de Bielz şi Csato, în a doua jumătate a secolului XIX. În secolul următor, numeroşi cercetători au studiat fauna masivului.

Parcul National Retezat, datorită habitatelor sale foarte diverse, naturale, sau puţin modificate de intervenţia umană, adăposteşte o faună deosebit de bogată atât în ceea ce priveşte numărul de specii cât şi în numărul mare de exemplare care alcătuiesc populaţiile acestor specii.

Nevertebratele, reprezentate prin mii de specii încadrate în toate grupele taxonomice caracteristice habitatelor carpatice, cu toate că au fost mult studiate sunt încă puţin cunoscute.

În rândul nevertebratelor se găsesc cele mai multe endemite animale din Retezat, fiind identificate până în prezent 9 subspecii endemice de fluturi de zi, cel puţin 6 specii endemice de plecoptere şi 4 de tricoptere. Ultimele două grupuri sunt în mod particular asociate cursurilor superioare ale apelor din zona alpină. Viermii inferiori (nematode) au fost bine studiaţi, având mai mult de 143 de specii găsite în această zonă (incluzând 8 endemite).

Unele genuri, cum este de exemplu Erebia, din ordinul Lepidoptera, ajung aici la diversităţi specifice foarte ridicate. Astfel acest gen, relict glaciar, are în Retezat o răspândire altitudinală aproape similară cu cea latitudinală pe care o are genul în emisfera nordică.

Ca o recunoaştere a importanţei pe care o are Retezatul pentru conservarea fluturilor, Lunca Berhina a fost declarată Arie de Importanţa Lepidopterologica Europeană.

Adăugându-se eforturilor făcute de de către cercetători în anii trecuţi, programul de inventariere a faunei şi florei din cadrul proiectului „Conservarea şi Managementul Biodiversităţii din România” început în anul 2000 aduce în fiecare an date noi despre nevertebratele parcului, inclusiv descoperiri de specii noi pentru România.

Vertebratele au în parc reprezentanţi din toate clasele întâlnite în România.

Dintre ciclostomi, în râuri întâlnim cicarul, Eudontomyzon danfordi, unul dintre cele trei specii de agnate din România, a cărui prezenţă reprezintă încă o dovadă a calităţii apelor Retezatului. Specia a devenit rară fiind trecută pe anexa II, a Directivei 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi în OUG 57/20007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, anexe care conţin specii de plante şi animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare.

Peştii sunt reprezentaţi prin 11 specii, între care şi nisipariţa (Sabanajewia aurata) (OUG 57/2007), dar care nu apare în OM 776/2007.

În anii ‘60-’70 ai secolului trecut au fost introduşi în câteva lacuri din Parcul Naţional Retezat păstrăvii de lac, Salmo trutta lacustris, subspecie neindigenă adusă din Alpi. Se fac studii pentru a se vedea dacă această subspecie a fost unul dintre factorii care au cauzat scăderea populaţiilor de amfibieni care utilizează ca locuri de înmulţire lacurile glaciare.

Mai mult de jumătate din numărul de specii de amfibieni întâlnit în România, totalizând 10 specii (Triturus vulgaris reprezentat prin 2 subspecii), se pot întâlni în Retezat.

Dintre acestea, 8 specii sunt considerate, de către specialişti, rare şi vulnerabile la nivel naţional. Toate speciile apar pe anexele II, a speciilor de faună strict protejate (4 specii) şi III a speciilor de faună protejate (7 specii) a Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa adoptată la Berna ratificată şi de România prin legea 13/1993.

Deasemenea o specie apare pe anexa II, o specie pe anexele II şi IV, trei specii pe anexa IV şi una pe anexa V, a Directivei 92/43/EEC. Conform OUG 57/2007, 3 specii din parc se află pe anexa III, două pe anexele III şi IV şi câte una pe anexele IV şi V. Aceasta dovedeşte vulnerabilitatea şi nevoia de măsuri de conservare speciale pentru aceste specii.

În Retezat trăieşte subspecia ampelensis a tritonului comun, Triturus vulgaris, subspecie considerată endemit carpatic şi subspecie prioritară găsindu-se pe anexa III a OUG 57/2007.

Broasca roşie de munte Rana temporaria, se consumă în unele localităţi din apropierea Parcului, multe exemplare, majoritatea femele, fiind colectate pentru consum în perioada de reproducere.

Reptilele sunt reprezentate în parc prin 9 specii, aproape 40% din reptilele terestre ale României. Cu toate că doar o specie este considerată rară la nivel naţional, şase sunt considerate vulnerabile. Convenţia de la Berna cuprinde toate reptilele din Retezat pe anexele sale II (4 specii) şi III (5 specii) iar directiva 92/43/EEC asigură statut de specii care necesită o protecţie strictă pentru 5 specii din Retezat, integrându-le în anexa IV.

Cu toate că s-au semnalat foarte puţine cazuri de muşcături de viperă în zonă, acestea sunt de multe ori omorâte de turişti şi localnici.

Numărul speciilor de păsări întâlnite în parc şi în zonele apropiate, pe văile mari ale masivului şi în zona lacurilor de acumulare din apropiere, este mare pentru o zonă montană. Acestea însumează 185 de specii, reprezentând aproximativ jumătate din speciile de păsări ale României. Din acestea 122 sunt specii cuibăritoare în parc şi în zonele apropiate.

Aici se pot întâlni specii rare cum sunt acvila de munte Aquila chrysaetos (reprezentată şi pe sigla parcului), acvila ţipătoare mică Aquila pomarina, şerparul Circaetus gallicus, şoimul călător Falco peregrinus, cocoşul de munte Tetrao urogallus, buha Bubo bubo, cucuveaua pitică Glaucidium paserrinum, barza neagră Ciconia nigra şi multe alte specii rare.

În privinţa statutului lor, OUG 57/2007 cuprinde în anexa III 28 de specii, în anexele III şi IV 15 specii iar în anexa IV 101 specii. În anexa II a convenţiei de la Berna sunt cuprinse 127 de specii ce se întâlnesc în Retezat şi împrejurimi, iar 50 fac parte din anexa III a aceleaşi convenţii. Directiva , 79/409/EEC a Consiliului Europei, privind conservarea păsărilor sălbatice cuprinde în anexele sale 55 de specii din zonă.

Mamiferele determinate până în prezent în Parcul Naţional Retezat în număr de 55 de specii reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei ceea ce arată încă o dată diversitatea habitatelor naturale prezente aici. Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: lupul Canis lupus, ursul Ursus arctos şi râsul Lynx lynx. De asemenea se întâlnesc în parc ierbivore mari cum sunt capra neagră Rupicapra rupicapra, cerbul Cervus elaphus şi căpriorul Capreolus capreolus. Carnivorele de mai mici dimensiuni cum sunt pisica sălbatică Felis silvestris şi mustelidele găsesc în diversele habitate ale parcului micromamifere care le asigură o parte din hrană.

Peşterile din Retezatul Calcaros sunt folosite de urşi pe timpul iernii, iar liliecii găsesc aici condiţii bune pentru hibernare sau retragere în timpul zilelor de vară. În Parc au fost identificate 13 specii de lilieci printre care Rhinolophus ferrumequinum, Vespertilio murinus şi Pipistrellus pygmaeus.

Vidrele Lutra lutra pot fi întâlnite pe unele râuri ale Retezatului folosind resursele bogate în peşte.

În anul 1973, o echipă de la Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a introdus 20 de exemplare de marmotă alpină provenită din Alpii Austrieci. Marmotele au fost eliberate în căldarea lacului Gemenele, iar în prezent se pot întâlni in toate văile şi căldările glaciare de sub Şaua Custurii până în căldarea lacului Zănoaga. Nu se cunoaşte încă impactul pe care aceste rozătoare mari, neindigene, îl au asupra vegetaţiei şi solului.

Conform OUG 57/2007, 22 dintre speciile de mamifere din Retezat necesită o protecţie strictă, 9 dintre ele fiind cuprinse şi în anexa III a legii, iar 13 sunt specii animale de interes comunitar ale căror prelevare din natura si exploatare fac obiectul masurilor de management, aparţinând anexei 5 a legii. În OM 776/2007 (SCI) sunt listate 10 specii de mamifere.

Diversitatea mare a faunei din Parcul Naţional Retezat se corelează cu existenţa unor habitate naturale puţin afectate de activitatea umană.

Habitate

Cele mai importante habitate pentru conservare sunt reprezentate de păşunile alpine şi subalpine, stâncăriile, jnepenişurile, aninişurile, pădurile de conifere boreale şi subalpine, respectiv pădurile de foioase montane, habitatele acvatice şi tufărişurile de pe văile râurilor.

Retezatul face parte din Ecoregiunea Carpatică, considerată prin proiectul Global 200 a Fondului Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature – WWF) ca având statut de ecoregiune importantă dpdv al biodiversităţii la nivel global.

Habitatele sunt asociate cu zonele de altitudine, dar se pot observa relativ frecvent inversiuni de vegetaţie, cum ar fi cele de pe valea Jiului de Vest şi în zona Stănuleţi.

Pădurile acoperă aproximativ 49% din suprafaţă. Cele mai răspândite specii sunt fagul (Fagus sylvatica), molidul (Picea abies), jneapanul (Pinus mugo), bradul (Abies alba), paltinul (Acer pseudoplatanus), mesteacanul (Betula pendula), aninul (Alnus viridis), ulmul (Ulmus glabra), scoruşul de munte (Sorbus aucuparia).

Populaţia de zâmbru (Pinus cembra) este probabil cea mai reprezentativă din Munţii Carpaţi.

Cele mai răspândite păduri sunt cele de răşinoase, făgetele, şi amestecurile de răşinoase cu fag. Pădurile de fag se găsesc între 800-1200 m, cele de amestec între 1200-1400 m, iar molidişurile între 1400-1800 m.

Pădurile virgine şi cvasivirgine însumează o suprafaţă de peste 4800ha şi reprezintă 26% din suprafaţa de pădure arondată în prezent Parcului (Dr.ing. Radu Stelian, Inventar preliminar al pădurilor virgine şi cvasivirgine din teritoriul arondat şi învecinat Parcului Naţional Retezat, APNR, 2002).

Limita superioară a pădurii se află în medie la 1800 m, dar uneori urcă la 1900 m (de exemplu pe Pârâul Şesele).

Pădurile din Retezatul Mic prezintă o situaţie aparte, având în vedere caracteristicile abiotice din zonă (substratul calcaros, umiditate redusă, temperatură mai ridicată, etc.).

Păşuni alpine şi subalpine ocupă aproximativ 11% din suprafaţa Parcului la altitudini cuprinse între 1700-2300 m. Aici se întâlnesc specii ocrotite, cum ar fi: Rhododendron myrtifolium, Gentiana acaulis, G. punctata, G. lutea, Soldanella, etc.

Grohotişurile şi stâncăriile acoperă un procent de 11% din suprafaţa PNR, atât în partea cristalină, cât şi în cea calcaroasă. Habitatele caracteristice sunt populate de puţine specii, mai multe în partea calcaroasă, printre care amintim lichenii saxicoli, nevertebrate, reptile, păsări.

Jnepenişurile sunt situate la limita superioară a pădurii de unde urcă până la 2000-2200 m, acoperind zona dintre pădurile de molid şi păşunile alpine. Printre speciile caracteristice pentru zona jnepenişurilor se regăsesc: Vaccinium myrtillus (afin), Vaccinium vitis-idaea (merişor), Homogyne alpina, Soldanella hungarica.

În Parcul Naţional Retezat se pot distinge trei categorii de habitate acvatice:

• lacuri, bălţi şi pâraie, în care trăiesc populaţii importante de nevertebrate acvatice, peşti şi amfibieni. În cadrul unor grupe de nevertebrate (tricoptere şi plecoptere) există specii endemice. Ultimele studii indică o biodiversitate mai ridicată în pâraiele Stânişoara şi Galeşu, comparativ cu celelalte văi.
• mlaştinile de turbă; cele de la Zănoaga-Judele au fost mai mult studiate şi prezintă interes special din punct de vedere palinologic.
• lacul de acumulare Gura Apei, pe limita de vest a Parcului, este un habitat acvatic artificial, existând din 1984. Nu există studii referitoare la impactul lacului asupra zonelor adiacente, nici despre flora şi fauna existente în lac.

Fragment din monografia "Retezatul ieri si azi"
autor dr. ing. Stelian Radu