Mulți oameni demni de toată stima, sunt conștienți că vizitarea unui parc național NU este echivalentă cu ieșitul la picnic. Ei înțeleg pe deplin rostul restricțiilor și le respectă.  Le mulțumim!

Mai jos vom răspunde celor care ne-au întrebat ce rost au restricțiile.  Dacă mai aveţi întrebări legate de subiect, nu ezitaţi să ni le puneţi, trimiţând un mesaj la CLOAKING

1. “De ce, în Parcul Retezat, nu am voie să fac focul? Nici măcar cu bucăți dintr-un molid doborât de furtună!”

2. “Vreau să merg pe unde am chef şi nu sunt lăsat. Trebuie să merg doar pe traseele marcate. E corect? De ce n-am voie să pun cortul unde îmi place?”

3. “De ce trebuie să ţin câinele în lesă când merg în Retezat? Câinele meu nu muşcă”

4.   "De ce este permis păşunatul în Retezat? Doar e parc naţional, nu?"

5. "E permis mersul cu bicicleta in PN Retezat?"

Am primit numeroase întrebări de la turişti care vor să ştie de ce, în Parcul Naţional Retezat, nu pot să facă tot felul de lucruri pe care în altă parte, au voie să le facă. Să le luăm pe rând, dar mai înainte să scriem câte ceva despre ceea ce înseamnă pentru noi un parc naţional.

Parcurile naţionale sunt locuri în care stăpânii sunt plantele şi animalele care trăiesc aici. Noi, oamenii, suntem doar oaspeţii lor. Prima noastră grijă ar trebui să fie nu confortul nostru, ci protejarea lor. Acesta este principalul obiectiv al unui parc naţional, toate activităţile, inclusiv turismul trebuie să ducă la îndeplinirea acestui obiectiv.

Nu noi suntem gazdele aici; noi suntem doar trecători temporari prin lumea lor. Dacă avem grijă pe unde umblăm şi nu lăsăm în „casa” lor urme ale trecerii noastre, e bine. Dar, oare, facem cu toţii lucrul acesta?

Principala noastră grijă trebuie să fie ocrotirea vieţuitoarelor care trăiesc aici. Lăsând la o parte ce nu avem voie să facem, rămân foarte multe lucruri pe care le putem face şi de care ne putem bucura.

Suntem siguri că mulţi dintre dumneavoastră ştiţi că Pământul şi celelalte vieţuitoare ale lui ar duce-o mult mai bine fără noi, oamenii.

Haideţi să ne gândim puţin la viaţa pe care am duce-o noi, oamenii, dacă nu ar mai exista plante şi animale pe Pământ.

1. “De ce, în Parcul Retezat, nu am voie să fac focul? Nici măcar cu bucăți dintr-un molid doborât de furtună!”

Incendii

Riscul de incendiu este enorm, chiar dacă stai permanent lângă focul tău de tabără. O pală de vânt îl poate extinde rapid la corturile din locul de campare și la pădurea de conifere sau la jnepeniș. Acestea ard foarte repede și sunt greu de stins, mai ales în condiții de vânt și secetă. Mașinile pompierilor n-au cum să ajungă aici din cauza terenului extrem de accidentat. Un moft care poate însemna pagube enorme. Materiale și de vieți omenești!

Citiți  la link-ul de mai jos ce s-a întâmplat din cauza focului făcut de niște inconștienți.

http://glasul-hd.ro/Incendiu-violent-%C3%AEn-Masivul-Retezat.-Zeci-de-pompieri-%C8%99i-voluntari,-dar-%C8%99i-un-elicopter,-%C3%AEncearc%C4%83-s%C4%83-sting%C4%83-focul_16_25056.html

Arborii morți
”Dacă tot e mort şi nu foloseşte nimănui, de ce nu suntem lăsaţi să-l punem pe foc?”

Într-un parc naţional, arborii morţi sunt la fel de importnţi ca şi cei vii. Niciodată un arbore căzut la pământ nu este inutil. După puţină vreme, trunchiul său ajunge să adăpostească mii de vietăţi care îşi fac casa sub scoarţa sau în lemnul copacului. Treptat, trunchiul “învie”, prin numeroşii puieţi şi prin tot felul de plante care cresc pe el.

De la ciuperca microscopică, până la cei mai mari gândaci croitori, mii de specii depind de lemnul mort al unei păduri. Pădurea este mult mai săracă în viaţă sau poate chiar să dispară în absenţa lemnului mort care-i asigură nutrienţii.

Multe păsări, broaşte, şopârle, chiar şi mamifere se hrănesc cu insecte care trăiesc în lemnul mort. Distrugând lemnul, distrugi insectele şi implicit diminuezi prin înfometare, numărul fiinţelor care depind de ele.

Ştiaţi că urşii folosesc crengile şi lemnul în putrefacţie pentru a-şi căptuşi bârlogurile? Scorburile arborilor morţi sau pe moarte sunt casă pentru păsări şi lilieci.

Haideți să nu fim egoişti şi să nu stricăm casa vietăţilor care îşi au rolul lor bine stabilit în natură!

Mai mult decât atât, importanţa pentru pădure a lemnului mort, este adesea trecută cu vederea. Se uită deseori că solurile pădurilor de munte sunt foarte sărace în elemente hrănitoare. Aici nu există alţi fertilizatori în afara frunzelor plantelor anuale, al cadavrelor şi excrementelor de animale, precum şi a lemnului mort.

O pădure „fără uscături” este una aproape moartă, sau foarte săracă în viaţă. Ca să se evite acest lucru, în Marea Britanie se fac găuri în crengile inferioare ale arborilor din pădurile de stejar, pentru a provoca uscarea părţii de jos a coroanei. Astfel, fiinţele dependente de lemn mort sunt încurajate să se întoarcă în aceste păduri, împreună cu toate celelalte specii de păsări şi mamifere, care au dispărut de aici. Sperăm ca în România să nu ajungem niciodată în această situaţie, dar pentru aceasta trebuie să înţelegem cu toţii că fiecare foc de tabără, inutil şi chiar periculos, poate distruge generaţiile întregi ale unor specii foarte importante.

2. De ce nu te poţi deplasa şi nu poţi campa unde ai chef în parcurile naţionale?!!!!

Vă daţi seama cât de greu am fi găsiţi (dacă şi când am fi găsiţi) în caz că ne-am abate de la traseul marcat şi ne-am rătăci sau, Doamne fereşte, ne-am accidenta.

Răspuns scurt:

fiindcă altfel distrugem sau deranjăm plantele şi animalele protejate prin lege şi, în plus, riscăm să ne facem singuri rău.

Răspuns lung:

Frumos este ca atunci când mergi în vizită la cineva sau „mergi în ospeţie” cum frumos spune Ana, o prietenă de peste Prut, să nu dai iama prin toată casa, ci să stai cuminte în locuri în care să nu deranjezi gazdele şi bunul mers al treburilor gospodăreşti. Nu intri nepoftit în dormitor şi nu scotoceşti prin cămara omului! E vorba aici de cei 7 ani de acasă, nu?

Când într-un parc naţional părăseşti poteca marcată, e ca şi cum ai da buzna în dormitorul cuiva. Un loc de campare într-un parc naţional e echivalentul „salonului” unde-şi primea bunica oaspeţii.

De unde ştim noi că nu ne-am pus cortul pe ultimele exemplare ale unei specii pe cale de dispariţie? Poate că lucrul acesta, pe unii mai egoişti nu îi interesează, deşi ar trebui să ne intereseze pe toţi bunăstarea Pământului. El e casa noastră, a tuturor, nu-i aşa?

Ne rămân destule locuri în ţara asta, unde să facem pe stăpânii! Haideţi ca măcar în parcurile naţionale să lăsăm animalele şi plantele să fie stăpâne! „Dacă nu poţi face cuiva un bine, măcar nu-i face rău” zicea o bătrânică de aproape 90 de ani din Apuseni. Şi avea dreptate!

Dacă nu vrem sau nu putem (!!!) să ne respectăm gazdele, de ce mai mergem în vizită la ele!?

3. De ce trebuie să ţin câinele în lesă când merg în Retezat?

Câinii, “verişori primari” ai lupilor, au instinct de vânători. Există în genele lor ceva ce îi face să fugă ca să prindă alte animale, de regulă unele mai mici decât ei. Astfel, puii animalelor sălbatice cad victimă vânătorilor patrupezi, de ocazie.

Atunci când nu îi mână instinctul de vânători, curiozitatea este cea care îi duce în locul unde puii animalelor îşi aşteaptă părinţii sau lângă cuiburile păsărilor.

De multe ori, puii de căprioară, de marmotă sau de capră neagră sunt omorâţi de câinii lăsaţi liberi. Ouăle din cuiburi sunt distruse, iar puişorii sunt ucişi. Să nu lăsăm câinii noştri să facă selecţia naturală! Ei sunt intruşi în habitatele montane. Selecţia naturală este făcută de cei care în mod firesc au acest rol: lupii, urşii, râşii…

Lesa nu permite câinelui să alerge după animalele sălbatice şi nu îl lasă să se îndepărteze de noi. Cine ne poate garanta că, după o dispariţie de o oră, tovarăşul nostru patruped nu apare muşcat de vreun animal turbat, sau de vreo viperă întâlnită în munte? Nu a fost lângă noi, aşa că nu l-am putut nici supraveghea, nici apăra. De dragul lui şi pentru siguranţa dumneavoastră, ţineţi-l aproape!

4. De ce este permis păşunatul în Retezat? Doar e parc naţional, nu?

Sunt mai multe motive bine întemeiate pentru care este permis păşunatul în parc.

Cel mai important dintre acestea este faptul că, în urma studiilor făcute, s-a constatat că în zonele unde nu s-a păşunat, multe din speciile de plante care ne încântă privirea, au disparut fiind înlocuite de graminee înalte, având un număr redus de specii. Aici nu mai există diversitatea floristică extraordinară pe care o găsim pe pajiştile unde se păşunează raţional.

Colegi de-ai noştri, de la parcuri din Europa ne-au spus că, după excluderea păşunatului pe pajiştile alpine, au avut mari probleme fiindcă unele specii au dispărut. Acum sunt nevoiţi să plătească proprietari de oi să-şi aducă animalele pe păşuni sau să plătească oameni să cosească pajiştile din parc. Şi-au dat şi ei seama că problema nu este păşunatul în sine, ci suprapăşunatul cu un număr prea mare de animale domestice, sau păşunatul incorect. Asta încearcă administraţia parcului să reglementeze.

Să nu uităm că păşunatul este o activitate tradiţională în Retezat şi deci acceptată într-un parc naţional.

Şi nu în ultimul rând, trebuie să ţinem cont de faptul că păşunile din parc sunt în proprietate privată, nu aparţin statului. Când mergem ca turişti în golul alpin, intrăm “în curţile” oamenilor.

Iată mai jos câteva extrase din Studiul pajiştilor din Retezat.

„Din studiile întreprinse a ieşit în evidenţă faptul că pe păşunile din perimetrul actual al Parcului Naţional Retezat păşunatul cu animale domestice poate şi trebuie continuat, cu unele restricţii severe şi raţional organizat şi practicat.”

„Pe păşunile Gemenele – Tăul Negru – Şesele din Rezervaţia Ştiinţifică, unde păşunatul este oprit din anul 1935, în toamna anului 2003 s-a constatat extinderea speciilor de graminee care cresc în preajma pădurii, în principal specia Calamagrostis, care în paralel cu extinderea jneapănului a condus la diminuarea până la dispariţie a suprafeţelor care îndeplinesc caracteristicile unor pajişti alpine”

„Măsurile recomandate trebuie să contribuie la menţinerea echilibrului între încărcătura cu animale şi capacitatea de suport a păşunilor (echilibru animal-mediu), ca o garanţie a conservării biodiversităţii vegetaţiei, protecţiei mediului dar şi utilizării în scopuri agricole a păşunilor din zonă.”

5. "E permis mersul cu bicicleta in PN Retezat?"

Promovam folosirea bicicletei pe drumurile din parc si din jurul acestuia. Pe valea Lapusnicului se circula intens cu bicicleta. Vin chiar turisti din strainatate cu bicicletele pe masini, lasa masinile la Gura Apei si de acolo urca cu bicicletele pana la Poiana Pelegii, coborand pe acelasi drum. Vezi mult mai multe mergand cu bicicleta, nu-i asa? Un alt drum superb, dar si solicitant, pentru biciclete este in sudul Retezatului, Campu lui Neag- Buta.

Singura problema e folosirea bicicletelor in parc pe poteci si in zonele unde nu sunt drumuri. Am invatam si noi vazand unde/cum au gresit altii. In unele parcuri nationale din occident se cheltuiesc o multime de bani pentru refacerea traseelor montane distruse (fara voie, bineinteles) de biciclisti. E o munca foarte grea si extrem de costisitoare.

Ce se intampla? Avand roti inguste, bicicleta exercita o mare presiune pe cmp de teren, astfel ca se formeaza ogase pe unde trec oamenii pe biciclete. In cazul in care terenul este umed, aceste ogase se adancesc si mai mult. Sa nu uitam ca in Retezat, aproape tot timpul terenul este umed. Prin ogase se formeaza torenti si apa "desavarseste" eroziunea cauzata de biciclete.
Si nu in ultimul rand, ne intereseaza siguranta turistilor. Zona alpina din Retezat face periculoasa si dificila parcurgerea cu bicicleta. In plus, mai mult trebuie sa cari bicicleta in spate, in loc sa te duca ea pe tine!