Ziua Internationala a Rangerului |
Ziua rangerilor de pretutindeni 30.07.2019 În fiecare an, în data de 31 iulie, în lume se sărbătorește Ziua Internațională a Rangerului ZIR, zi cu dublă semnificație, proclamată oficial în 2007, la inițiativa Federației Internaționale a Rangerilor IRF. Președintele federației este australianul Sean Willmore, secondat de un vicepreședinte român, membru al Asociaţiei Rangerilor din România ARR. Astăzi, după 12 ani de la proclamare, Ziua Rangerului este sărbătorită de către 101 de organizații ale rangerilor, de pe șase continente. https://www.internationalrangers.org/members/ ZIR este atât motiv de celebrare a rangerilor care-și dedică viața protejării naturii, cât și motiv de comemorare a sutelor de rangeri care și-au pierdut viața în ultimul deceniu. Îngijorător este faptul că numărul rangerilor uciși de către alți oameni este în continuă creștere. Braconierii, tăietorii ilegali de lemne, insurgenții, jihadiștii și militarii au omorât de aproape trei ori mai mulți rangeri decât au ucis elefanții, șerpii veninoși, rinocerii și bivolii sălbatici la un loc. Anul acesta, în România, Ziua Internatională a Rangerului este organizată de către Asociația Rangerilor din România, în colaborare cu RNP-Romsilva. În ultima săptămână din iulie, sunt organizate activități dedicate Zilei Rangerului, în toate cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva, precum și în Rezervația Biosferei Delta Dunării și în unele dintre cele 5 parcuri naționale și naturale care nu sunt administrate de Romsilva. Ce sunt rangerii și ce atribuții au? ”Așa cum mulți dintre Dvs știți, pe tot globul natura este sub o imensă presiune: pierderea speciilor, distrugerea habitatelor, schimbările climatice şi infracţiunile de mediu sunt chestiuni urgente care ne privesc în mod direct pe toţi şi merită atenţia noastră. Suntem conștienți de faptul că soluţiile la aceste probleme sunt variate şi complexe și știm că rangerii din întreaga lume trebuie să joace un rol critic în prima linie, în apărarea patrimoniului nostru natural, acum şi întotdeauna în viitor.” spune Sean Willmore, președintele IRF. Profesia ranger există de foarte multă vreme în parcurile lumii, iar de câțiva ani a fost introdusă și în Clasificatorul Ocupațiilor din România COR. Până atunci rangerii erau nominalizați ca agenți de teren, agenți ecologi și alte denumiri, dar fișa postului cuprinde tot ceea ce trebuie să facă un ranger, așa cum este stabilit la nivel internațional. În aria lor de competenţă, pe teritoriul ariilor protejate, rangerii verifică respectarea legislației pe raza ariei protejate, oferă turiştilor informaţii şi ghidaj pe trasee, educă şi îndrumă publicul, ajută la refacerea semnelor indicatoare, a marcajelor, refugiilor şi a altor dotări turistice, monitorizează populaţiile de animale sălbatice, ajută cercetătorii în munca de inventariere a florei, întrețin centrele de vizitare și punctele de informare, șamd. Este o muncă foarte complexă, făcută cu multe sacrificii şi privaţiuni. Organizația care PROTEJEAZĂ PROTECTORII NATURII La nivel internațional există Fundația The Thin Green Line, care ”muncește neobosit să facă cunoscută lumii importanța muncii rangerilor și să adune fonduri pentru instruire și echipament de teren pentru rangeri. Din donațiile obținute de fundație, se acordă ajutor familiilor rangerilor morți la datorie. Sunt foarte mândră să fiu ambasadoarea acestei fundații. Iubesc animalele și locurile pe care le protejează rangerii” declară vestita cercetătoare Jane Goodall. Note pentru editor
Pentru informatii și imagini despre: -Asociația Rangerilor din România, accesați www.ranger.ro; www.facebook.com/rangeriidinromania.arr/ -Federația Internațională a Rangerilor și Fundația The Thin Green Line, accesați http://www.internationalrangers.org/ si www.thingreenline.org.au
###
|